Venerată ca o sfântă în creștinism, potrivit Evangheliilor, ea este un ucenic al lui Isus, care l-a urmat până în ultimele zile, ” în căsătorie spirituală „, cum spun exegeţii zilelor noastre; femeia care a fost vindecată de cei șapte demoni, primul martor al învierii lui Iisus, și care a încercat să-l atingă, ceea ce a dat naştere celebrei expresii ” Noli Me tangere „.
Papa Grigore cel Mare afirma că mormântul Mariei Magdalena este la Efes, în Asia Mică.
„Legenda de aur” ( povești și legende despre 150 de sfinți din literatura religioasă a Evului Mediu), spune că Maria Magdalena ar fi trăit tot restul vieții sale în rugăciune în peștera din Sainte-Baume, mormântul ei aflându-se la Saint-Maximin-la-Sainte-Baume, în Franţa.
Cripta din Bazilica ” Sf. Maria Magdalena „, în Vézelay, Franța, păstrează presupusele moaștele ale sfintei, însă alți cercetători spun că Maria Magdalena nu ar fi plecat niciodată din Palestina.
În „Revelaţia Templierilor”, se spune că Maria Magdalena ar fi avut copii cu Iisus , iar ” Codul lui Da Vinci ” afirmă că Maria Magdalena este simbolul ” sacrului feminin „, susținând că ea a fost însuși Sfântul Graal.
În arta sacră, Maria Magdalena este prezentată goală şi cu părul liber, pentru a arăta penitența ei, precum prostituatele din Palestina, de exemplu sculptura lui Donatello.
Astăzi, WikiStrike publică o linie imaginară numită Linia Sacră Neolitică, ce porneşte de la mormântul Mariei Magdalena, din Franţa, şi trece prin cele mai importante orașe religioase din lume: Ryad – locul de naştere al religiei musulmane; Ierusalim – leagănul iudaismului; Atena, Roma, Avignon – orașul papilor, ca un punct comun al tuturor religiilor.
Se spune că această linie este fostul meridian zero al pământului, şi că ea trece, de asemenea, prin Causse Mejean ( sau Janus ) în Lozère, leagănul Templierilor. Acest mormânt este o peşteră care ascunde o catedrală, prima din istorie, şi care are pe altar un epitaf : ” Aici zace soția lui Isus din 1235. Multe cercetări s-au făcut şi ele continuă, iar după toate descoperile făcute, nu putem afirma decât că Maria Magdalena rămâne femeia cea mai enigmatică din lume, din întreaga istorie a omenirii.
Articol scris de Iulia Toyo