Obsesia Sinelui – Gânduri despre Tipologia Jocului Social

Idealurile revoluţionare ale secolului 21 erau de a schimba faţa lumii cu ajutorul reţelelor de socializare: a spori prietenia, demnitatea şi fraternitatea în întreaga lume. Se constată că ele s-au pierdut într-o obsesivă imagine de sine, construită într-un masiv partaj de incultură.

Totul este imagine pe reţelele sociale, unde plăcerea ori durerea primite îţi permit să simţi că exişti, iar jocul social înseamnă a petrece timp admirând imaginea celorlalţi.

Este vorba de o imagine obsesională, mai întâi datorită publicităţii, prima care ne-a spus că trebuie să cumpărăm o maşină sau ceva scump, ca să fim inteligenţi, frumoşi ori înţelepţi.

„Eu vreau ce este mai bun” înseamnă de fapt a deveni „bine” posedând ceva scump sau mare. Puţini dintre noi nu au nevoie de asta, pentru a-şi construi o bună imagine de sine.

 

Imaginea noastră este produsul culturii noastre, căci nu poţi vedea ceva ce nu cunoşti.

Pentru a construi o imagine înaltă de sine, există cei care cumpără lucruri scumpe, pentru a adăuga astfel valoare imaginii lor.

Pe reţelele sociale, sunt cei care atrag „amici” de succes, sau un mare număr de prieteni, adică valoare calitativă sau cantitativă.

Cerem uneori „prietenia” persoanelor care par a avea calităţile noastre, pentru a ne face mai lesne o imagine despre noi înşine.

Prietenii fac parte din propria noastră imagine. Există cei care prin cultura şi afecţiunea lor ne permit să ne cunoaştem şi să ne definim mai bine, şi cei care ne aduc confuzie şi ne videază de tot ce e frumos ori util.

Cei mai apreciaţi nu sunt cei mai buni, ci cei în care ceilalţi se pot identifica mai uşor.

Ne construim personalitatea în interacţiune cu ceilalţi, iar look-ul nostru este imaginea pe care o avem despre propria persoană.

A seduce înseamnă a da chef celuilalt de a asimila imaginea ta, împreună cu a lui. Dar va face o comparaţie între cele două imagini, şi dacă a sa va fi mai puţin bună, el va refuza imaginea nouă, a seducătorului său.

De asemenea, dacă un amic v-a acceptat în imaginea de sine, el va fi rănit în caz că va afla că a fost minţit cu o imagine falsă, care va lăsa un vid în imaginea lui: asta înseamnă a compromite imaginea de sine a unei persoane.

Câteodată descoperim imaginea de sine în altul: este dragostea la prima vedere. După aceea, vom fi dezamăgiți sau îmbogățiţi. Putem simţi pasiunea atunci când dorim să adăugăm la imaginea noastră imaginea celuilalt, pentru a fi o parte din noi. De altfel, simțim în același timp că imaginea sa ne aparține, altfel nu am fi fost capabili să-l recunoaştem. Respingerea, reciproca pasiunii, denotă faptul de a se simţi murdar în interior.

Dragostea de imagine este ireală, pentru că fiecare persoană este complexă și nu se potrivește cu imaginea. De aceea, mai târziu ea se transformă în indiferență sau ură.

Patologiile imaginii de sine sunt mândria, vanitatea, aroganța.

Despre fotografii: emoția imaginilor fotografice care umplu pereții se pierde prin actul de partajare. Pentru a o putea păstra, ea trebuie asimilată. A învăţa să cunoşti o persoană înseamnă a-i dezvolta imaginea în sine, acolo unde ea o va găsi mereu, dar asta înseamnă să asociezi această imagine cu a ta. Uneori, mai ales după ce am pierdut pe cineva drag, continuăm să trăim în imaginea sa, din nevoia de a-i continua prezența.

Arogantul – cel care nu pare să caute admirația sau aprobarea altora – este admirat de cei slabi de minte, pentru că ei cred că el are o părere foarte bună despre el, ceea ce nu este deloc adevărat, pentru că această persoană este de fapt goală pe interior.

Există, de asemenea, depresivul, cel care crede că şi-a ratat viața. Rămas fără speranță, el se întoarce să le reproșeze altora ceea ce îşi reproşează de fapt lui însuşi, acuzând lumea că este greșită, pentru că niciun fapt ori gândire nu sunt de niciun folos în faţa eșecului său devenit universal. Pedeapsa pe care o cerere pentru ceilalţi este de fapt pentru sine, căci el condamnă persoanele vinovate de fapte pe care şi le reproşează lui însuşi.

Frica naşte frică şi se adresează la ceea ce nu înţelegem.

Despre arta frumosului și a horrorului trebuie spus că acestea sunt, de asemenea, necesare : oroarea de zi cu zi devine o consolare, și a recunoaşte existența unor probleme poate ajuta a le depăşi, cu impulsurile distructive inerente.

Există oameni care încearcă a remodela realitatea pentru a corespunde unei imagini mai bune, dar unii oamenii se construiesc prin distrugerea altora. Vă felicită și apoi vă critică, și consideră că toată lumea trebuie să înțeleagă și să adopte acest mod de exprimare, astfel încât să devină o mașină pentru a le face servicii.

Rețeta agresiunii este de a suferi durerea ori de câte ori nu facem lucrurile cum cer ei, ca să sfârșim prin a le face așa cum le place lor. Tactica împotriva lor este de a le refuza complimente chiar de la început.

Se poate distruge o personalitate bătându-ţi joc în mod regulat ceea ce este important pentru persoana respectivă, pentru că totul poate fi ridiculizat sau relativizat.

Există oameni care doresc să-i domine pe alții, să-i influențeze sau să-i manipuleze, chiar încurajându-i să se creadă talentaţi, fără a fi.

Pentru a vorbi despre trucuri, se obţine un serviciu de la un prieten spunându-i că l-am putea primi, de asemenea, de la un altul; el va fi gata să facă orice pentru a păstra imaginea de sine, însă atenţie, dacă știe trucul, se va simți manipulat și va refuza.

Ne putem schimba? Se poate schimba imagnea de sine cu curaj, atunci când o acceptăm, sau inconştient. Ne vom schimba atunci când durerea a ceea ce este devine mai mare decât durerea schimbării.

Confucius vedea respectul pentru alții în lipsa criticii şi în gentileţea universală. Dar fără critică, nimeni nu poate evolua.

A oferi un lucru înseamnă a se oferi pe sine însuşi.

Dar nu ştii ce parte este acceptată: iubirea, prietenia, colaborarea în muncă. Cu excepţia cazului reprezentat de mafie, unde darurile sunt codificate.

Jocul cu imaginea altuia este o artă.

Suntem însă liberi și avem posibilitatea de a sculpta propria imagine de sine.

Astfel se încheie idealurile revoluționare ale secolului 21 .

Articol scris de Iulia Toyo