Al-Qaïda – la început de 2014

Al- Qaeda a devenit o organizaţie de mişcare multi- structurată, ce controlează vaste teritorii din Irak (sub numele de ” Statul Islamic din Irak şi Levant „), Siria şi Yemen, şi au veritabile armate echipate cu arme de orice calibru, vehicule de transport şi blindate. Libanul a devenit un pământ de jihad.

Organizaţia condusă de enigmaticul şi nemilosul Abou Bakr al-Baghdadi este activă la Mosul, în Nord, la Diyala, la Est, şi Salaheddine, în Centrul-Nord.

În Syria, este EIIL şi Frontul al-Nosra, condus de Abou Mohammad al-Joulani, un veteran al razboiului din Irak împotriva americanilor, care a avut credinţă faţă de liderul suprem şi succesorul Osama bin Laden, Ayman al – Zawahiri.

La Yemen a fost ultimul său atentat sinucigaş cu bombă într- un spital al Ministerului de Apărare, la 05 decembrie 2013, soldat cu 52 de morţi şi 200 de răniţi, medici, asistente medicale si pacienţi în cea mai mare parte.

Al-Qaïda este nu doar prezentă în Liban, dar are, de asemenea, o infrastructură de exploatare. Cazul Majed Al – Majed este dovada. El a condus din 2009 brigăzile Abdallah Azzam, care au asumat dublul atentat sinucigaş cu bombă împotriva ambasadei iraniene la Beirut la 19 noiembrie. Ele sunt considerate ramura libano-palestiniană Al-Qaïda. Al- Majed a murit din cauza stării sale de sănătate care se  deteriorase, însă celebrul Institutul american Stratfor a acuzat Arabia Saudită că s-a debarasat de Majed Al – Majed pentru a-l împiedica să vorbească.

Unul dintre cei doi atacatori sinucigaşi care au atacat ambasada iraniană a fost un libanez 21 ani Mouïn Abou Dahr, originar din Saïda. Celălalt, Adnane Moussa al-Mohammad, era un Palestinien rezident în Liban.

Qouteiba al-Satem, Wadi Khaled, în Nord. Atentatul este revendicat de l’EIIL, care a jurat să lanseze şi alte atacuri împotriva cartierelor chiite pentru a pedepsi Hezbollahul, care a luptat alături de armata preşedintelui Bashar al-Assad.

Extremişti libanezi şi străini muncesc în reţele în toate aceste regiuni şi dispun de infrastructura pentru a pregăti maşini capcană în Siria, a le transporta în orice regiune din Liban, unde vor fi livrate atentatorilor sinucigasi recrutaţi pe plan local, care apoi le vor exploda împotriva unor ţinte selectate în prealabil.

Al-Qaïda nu ar fi putut să acţioneze cu atâta libertate, dacă nu ar fi beneficiat de un capital de simpatie în rândul unui anumit segment de populaţie.

Principala formaţiune sunnită a ţării, Mişcarea Viitorului, acuză Hezbollah de dorinţa de a slăbi moderaţii, pentru a nu mai avea în faţă decât extremiştii, şi astfel să justifice menţinerea arsenalul şi participarea sa în conflictul sirian. Hezbollah respinge în mod natural aceste argumente. El acuză Arabia Saudită şi aliaţii săi libanezi de a juca pe fibra sectară pentru a strânge rândurile sunniţilor împotriva Iranului şi aliaţilor săi regionali. El neagă orice alt motiv confesional, amintind că el a fost, de ani de zile, principalul susţinător al Hamasului şi al Jihadului Islamic Palestinian, două mişcări sunnite. Hezbollah suspectează că adversarii săi doresc să-l dezarmeze, pentru a face jocul Israelului.

Listele de argumente şi contraargumente sunt lungi, dar realitatea este că al-Qaïda se implantează în Liban, pe care ea îl vede de-acum ca pe un pământ de jihad.