Infernul din spatele paradisului turistic

Infernul din spatele paradisului turisticVisăm uneori la destinatia turistică paradisiacă a Insulelor Maldive, care atrag prin plajele lor cu nisip fin și hoteluri de lux pentru turiștii foarte bogați.

Ceea ce însă nu se cunoaște prea bine este faptul că în spatele acestui paradis se află infernul: din 27 aprilie, arhipelagul a reinstaurat pedeapsa cu moartea pentru copii.

Vârsta responasabilității criminale este stabilită la 10 ani, iar după aceea, copiii vor fi supuși pedepsei capitale, dar în anumite situații, de consum de alcool, de ateism ori de părăsire a religiei islamice, responsabilitatea penală cade asupra copilului de la vârsta de 7 ani.

Președintele arhipelagului Maldivelor este Abdulla Yameen Abdul Gayoom iar islamul este religia de stat.

Reacțiile Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru drepturile omului și ale organizațiilor umanitare au cerut imediat acțiuni împotriva pedepsei cu moartea pentru copii, și tot mai multe voci cer turiștilor să boicoteze această destinație de vis, devenită un iad pentru locuitori.

Tot prin spânzurare a fost condamnată și o femeie din Sudan, săptămâna trecută, pentru că trecuse la religia creștină, după ce i s-a dat un termen de 3 zile pentru a se întoarce la islam și a refuzat.

Articol scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Blue Captcha Image Refresh

*