Fascinaţia Tibetului

Fascinaţia Tibetului, numit şi Acoperişul lumii, a făcut să curgă râuri de cerneală în presa lumii moderne.

Fără a comenta veridicitatea afirmaţiilor ori probele aduse, amintim câteva ipoteze, pentru a ne face o idee despre amploarea acestui fenomen cultural, istoric şi de intensă cercetare ştiinţifică.

Astfel, s-a scris şi la noi despre civilizaţiile extraterestre, respectiv triburile Dropa şi Ham, locuitori ai munţilor Baian Kara Ulla cu caracteristici genetice neîncadrabile în vreo rasă umană, respectiv statură mică şi craniu mare cu orbite imense, păzitori ai grotelor ce ascund discuri ciudate din piatră dură, electromagnetice, şi care în contact cu o sursă de energie intră în vibraţie ritmică, discuri gravate cu însemnele unei scrieri încă nedescifrate pe deplin, dar care vorbesc despre descendenţa oamenilor Dropa din cer, în aparate ce s-au avariat, şi de aceea ei fiind nevoiţi să rămână pe pământ.

Ba chiar şi despre nemuritorii din Tibet s-a scris, oameni care au peste 1.000.000 de ani şi trăiesc încă în meditaţie, adică aflaţi într-o stare „samâdhi”- termen sanscrit legat de filozofia indiană însemnând repaus total – şi care evident formează fondul genetic al omenirii, ei păzind grotele ascunse ale Tibetului de invazia curiozităţii lumeşti, sub ameninţarea că acel ce va pătrunde în peşteră, va muri.

Căutând oseminte de dinozaur, arheologii americani susţin că au găsit în apropierea râului Yangtze ţevi cu o compoziţie necunoscută, construite din materiale inexistente pe pământ, ieşite din muntele Baigong, în apropierea lacurilor fermecate – îndrăgostite, cum le numesc budiştii, unul cu apă dulce şi alul cu apă sărată, pe lângă care se află şi piramida de 50 de metri înconjurată de peşteri cu intrări în formă triunghiulară.

Nu aflăm ce înseamnă asta, însă chiar şi aceste grote sunt străbătute de tuburi ciudate.

Mai aflăm că doctorul Ruth Reyna de la Universitatea Chandrigarh a descifrat un document găsit de chinezi în Lhasa, ce conţinea planul unui aparat de zbor interstelar ce funcţiona cu o metodă de propulsare anti-gravitaţională, capabil de a zbura spre orice galaxie, fapt din care trebuie să înţelegem de ce marile puteri ale lumii se luptă să obţină supremaţia acestei zone.

Făcând distincţia între peşterile de habitaţie şi cele de meditaţie, trebuie spus că în Tibet există mii de peşteri extrem de vechi, naturale ori artificiale, şi cum platoul tibetan era locuit în urmă cu peste 21.000 de ani, pereţii grotelor sunt plini de mărturii nepreţuine ale unei epoci vechi, în aceste situri existând pergamente şi scripturi preistorice greu de cercetat, deoarece zona considerată sacră este foarte dificil de explorat.

În acest moment, peşteri precum Donggar şi Piyang sunt închise publicului, lucrându-se la întreţinerea lor.

Aflat la cea mai mare altitudine ca habitat uman – 4900 metri şi mărginit de lanţuri gigantice de munţi – Kunlun Shan, Himalaya şi Karaloram, Tibetul are o cultură şi o religie budistă proprie, dorindu-şi dintotdeauna izolarea de restul lumii. După invazia chineză din 1950, Tibetul a devenit regiune autonomă, în 1965.

Operei tibetane i-a fost consacrată o imensă bibliotecă la Dharamsala, în India, de către cel de-al 14-lea Dalai Lama, aflat acolo în exil.

Dar cum se prezintă ori cum se descoperă Tibetul, pentru cine nu l-a văzut încă?

Arhitectura tibetană pare austeră şi sărăcăcioasă pentru gustul modern, presărată cu mănăstiri, chortene, temple rotunde, clădiri mici cu geamuri mari îndreptate spre soare, majoritatea chiliilor fiind distruse în timpul revoluţiei culturale chineze.

Primul templu budist construit în Tibet – budismul reprezentând “învăţăturile celui luminat” – este Templul din Jokhang, numit şi Tsuklakang, inima spirituală a Lhassei şi centru de pelerinaj de secole.

Budismul tibetan mai este numit ezoteric ori tantric, datorită ritualurilor şi ceremoniilor magige ce ţin de Tantra şi de alte învăţături mistice şi care vorbesc în principal despre extinderea conştiinţei individuale, după primirea luminii spirituale.

Din vârful muntelui Potalaka ne priveşte Palatul Potala, o mănăstire de fapt, lăcaşul mistic al lui Bodhisattva Avalokiteshvara, fosta reşedinţă a lui Dalai Lama, liderul spiritual al budismului tibetan, construită în 1645 şi devenită cea mai mare mănăstire din lume, cu o înălţime de 117 metri şi 13 etaje, minune ce adăposteşte stupele funerare, dintre care cea mai celebră, a celui de-al cincilea Dalai Lama, este făcută din foi de aur şi acoperită cu pietre preţioase.

Mânăstirea ce adăposteşte “norocul, fericirea şi gloria” este Tashilhunpo, construită în 1447, şi a repezentat dintotdeauna un important centru istoric şi cultural.

Mai reţinem mânăstirea Palcho din Gyantse, ridicată în 1418, considerată o şcoală a budismului tibetan, distrusă de comunismul chinez şi restaurată ulterior.

Castelul Taktse, din Chingwa, vechea capitală tibetană, aflată pe Valea Regilor Tibetani, este acum în ruine, ca multe alte vestigii însemnate ale trecutului.

Iar de pe Valea Regilor ne întoarcem pe Drumul Mătăsii, găsind aici grotele Mogao, temple budiste săpate în gresie şi împodobite cu picturi şi statui budiste, în care au fost descoperite cele 50.000 de documente vechi, adăpostite azi de muzeul Britanic din Londra.

Mai amintim aici şi Grotele Longmen săpate în calcar, numele însemnând Poarta Dragonului, un complex de altare, statui şi temple budiste aflate în provincia Henan din China, ca bun exemplu al apariţiei artei budiste în China.

Tsaparang, vechea capitală a Regatului de Gugé, o imensă fortăreaţă urcată pe o stâncă în formă de piramidă, înaltă de 150 de metri şi lungă de 200 metri, sediul al unuia din fiii lui Langdharma, un rege tibetan anti-budist.

După Bardo Thodol – sau Cartea tibetană a morţilor, un adevărat ghid al conştiinţei umane după moarte, mai exact în intervalul dintre moarte şi viitoarea renaştere, tradusă de asemenea ca Marea Eliberare prin ascultare, occidentul a dorit să descopere bogăţia mistică a Tibetului antic, iar unde nu a avut date, a inventat. Nicio invenţie însă nu s-a ridicat vreodată la înălţimea istoriei şi a autenticelor legende budiste.

 

Articol scris de Iulia Toyo