Conform Vechiului Testament, cele zece triburi pierdute populau regatul Israelului înainte de distrugerea sa.
Geneza se termină cu instalarea în Egipt a celor 12 fii ai lui Iacob, întemeietorii celor 12 triburi.
După o perioadă de diviziune, ele sunt reunite de Saül, fiind conduse apoi de David şi mai târziu, de Solomon.
După moartea acestuia, regatul se desparte în două părţi: regatul lui Israel, cu capitala la Samaria, şi regatul lui Iuda, cu capitala la Jerusalim.
Dispariţia acestor triburi a suscitat diverse ipoteze de-a lungul timpului, printre care asimilarea lor de către populaţiile orientale, ori refugiul lor în diverse regiuni ale lumii, ipoteză ce a antrenat numeroase căutări.
În spiritul acestei ipoteze, ca descendenţi ai lui Israel au fost identificate grupări din Etiopia, la frontiera Birmaniei, în nord-estul Indiei, în Africa australă, dar de asemeni în Zimbabwe, Malawi, Mozambique, precum şi alte grupuri care se pretind a fi urmaşii celor zece triburi ale lui Israel, nerecunoscute însă oficial. Există o asociaţie israeliană consacrată căutării triburilor pierdute – Shavei Israel.
Articol scris de Iulia Toyo