Mistere bibliei2: Grădina Edenului

Michelangelo-Capela Sixtina
Michelangelo-Capela Sixtina

Grădina minunată sau Paradisul, Edenul este locul unde Geneza plasează un perimetru geografic în care primii oameni au trăit în armonie cu divinitatea, originea numelui regăsindu-se în ebraică – în traducere „încântare”, și termenul sumerian EDIN – „țara deschisă”, termen folosit de sumerieni pentru terenurile aflate la vest de Eufrat.

Povestea Creației din Geneză ne spune că așezarea Grădinii Eden ar fi fost între cele patru râuri: Phison, Gosen, Tigru și Eufrat, și cele trei regiuni: Havila, Asiria și Cuș (Etiopia) – leagănul civilizației descoperit de paleontologi.

Și cum multă lume a vrut să localizeze exact acest loc al Raiului pe Pământ, de aici încep speculațiile.

Ipotezele situează Edenul în nordul Mesopotamiei, în apropierea râurilor Tigru și Eufrat, în Irak, Africa și Golful Persic, undeva în Orientul Mijlociu; în Islam numele râurilor paradisului sunt: Saihan (Sîrdaria), Jaihan (Amudaria), Furat (Eufrat) și Nil; după arheologul Juris Zarins, râul biblic Gihon corespunde cu Al-Qurnah din Irak, iar râul Pison corespunde cu râul Kuwait; Grădina Edenului era o vale fertilă joasă în Golful Persic, ce fusese inundat când mările au crescut peste nivelul celei mai joase trecători din munții de lângă strâmtoarea Ormuz; în sudul Sumeriei, pe o insulă descrisă ca fiind „locul de unde Soarele răsare” și „Pământul celor vii”, ce are are asemănări cu relatările Genezei; o Grădină înainte de potop în Iran, cea originală, și alta după potop în Bahrein.

Lectorul Universității din Exeter, Francesca Stavrakopoulou, specializată în studii biblice ebraice, afirmă că Adam era de fapt regele iudeu Zedechia, alungat de armata babiloniană din Templul lui Solomon, după decizia sa de a nu mai plăti tributul datorat lui Nabucodonosor al II-lea, șarpele biblic reprezentând de fapt cultul șarpelui Nehuștan, cult sfârșit odată cu acest templu.

Mormonii situează Grădina Edenului în Jackson County, Missouri; gândirea vest-europeană o situează în Marea Britanie, scoțieni – în Mointeach Bharbhais, iar Alan Millard afirmă că Gradina Eden nu este decât un loc al memoriei culturale a unor vremuri când omul trăia simplu și în armonie din darurile Dumnezeiești…

Grădina Edenului a fost reprezentată în artă, în picturi celebre – Cranach, Michelangelo, în literatură – Paradisul pierdut al lui John Milton, și a suscitat de-a lungul timpului multe controverse în privința locului exact.

Articol scris de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Blue Captcha Image Refresh

*