Documentul olograf descoperit de curând în arhivele Muzeului Literaturii Române din Iaşi ne aduce un misterios jurământ semnat de Ion Creangă şi de alţi cărturari români, membri recunoscuţi ai Masoneriei:
„Jur pe onoare şi conştiinţă/ Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu/ Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc/ Să respect şi să execut toate hotărârile luate de comitetul din care fac parte. Şi să păzesc secret absolut./ Aşa să-mi ajute Dumnezeu şi Sfânta Cruce“.
Toate marile religii, precum Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre, s-ar părea că s-au reunit prin idealuri comune, morale şi spirituale, concretizate prin acest jurământ care, în fapt, afirmă credinţa într-o „Ființă Supremă“, ori un „Mare Arhitect al Universului“, cum îl numesc organizaţiile masonice.
În lume, numărul masonilor se estimează la circa 4 milioane, împărţiţi în loje albastre, iar în România, fondată în 1880, masoneria a cuprins majoritatea cărturarilor din secolul al XIX-lea. Emblema actuală a Marii Loji Naționale din România, are inscripția „învinge sau mori“ în latină.
Articol scris de Iulia Toyo