Tinereţe fără de bătrâneţe şi inteligenţă regenerativă

A fost numită proteina întineririi, studiindu-se la Harvard Stem Cell Institute şi în multe centre ştiinţifice ale lumii.

Se numeşte GDF11 şi este proteina implicată în formarea de mesodermal și neurogeneză, în timpul dezvoltarii embrionare.

Dacă în trecut toţi experţii în neurogeneză erau de acord că neuronii nu se regenerează, în 1962 Joseph Altman a observat apariţia de noi neuroni la şoarecele adult, fapt confirmat în 1979 de Michael Kaplan, iar la sfârşitul anilor 80, studiindu-se cum pot învăţa păsările diferite cântece, Fernando Nottebohm arată că numărul de neuroni creştea la canari în timpul împerecherii, când ei învăţau cântece noi, pentru a atrage femelele.

Astfel, neurogeneza devenea posibilă şi la maturitate, iar Elizabeth Gould a descoperit ulterior dovezi ale neuronilor nou-născuţi în creierul unor maimuţe adulte.

Fred Gage şi Peter Eriksson au arătat că acelaşi lucru se poate întâmpla şi în creierul uman, deschizând astfel o nouă eră: calea către explorarea procesului de întinerire şi regenerare neuronică, a cărei cheie fiind tocmai proteina GDF11, ce va fi testată şi pe oameni, în circa cinci ani.

Primele rezultate obţinute la Harvard în experienţele de parabioză – înlocuirea sistemului circulator al unui șoarece tânăr cu cel al unui șoarece bătrân şi invers – au dat rezultate spectaculoase, animalul bătrân prezentând o regenerare accelerată a ţesuturilor.

Spectaculoasa legătură dintre procesul de întinerire şi cel de regenerare a inteligenţei este de fapt normală, căci altfel, ne întrebăm ce rost ar avea să întinerim, dacă nu putem deveni şi mai inteligenţi? Viitorul se apropie cu paşi repezi şi cu răspunsuri care, fireşte, vor da naştere la alte întrebări, provocări şi căi de urmat.

Articol scris de Iulia Toyo