Iluzia timpului şi a morţii

Einstein zicea că “distincţia dintre trecut, prezent şi viitor este doar o încăpăţânată iluzie persistentă”, iar Platon numea timpul “o imagine în mişcare a eternităţii”. S-a afirmat că timpul nu ar fi decât produsul percepţiei umane, ori o proprietate fundamentală a universului. Pentru Newton, timpul era un flux continuu, iar Kant spunea că timpul nu este infinit, pentru că de fapt el nu există în sine.

Principiul cauzalităţii, precum şi incapacitatea noastră de a ne afla în acelaşi timp în două locuri diferite, au făcut să percepem timpul linear, curgând dinspre evenimente trecute, înspre altele viitoare. Fizicianul britanic Barbour propune un univers creat doar din momente actuale, existente veşnic, concept similar numerelor întregi, care există toate în acelaşi timp, ci nu pe rând, aşa cum nu putetem spune că numărul 1 există întâi, urmat de apariţia celorlalte, după dispariţia celui anterior. Aşadar, fiecare secundă a trecutului şi a viitorului nostru se află în spaţiul prezent al cosmosului. În teoria relativităţii, Enstein demonstrase că realitatea temporală este relativă oricărui obiect din univers, timpul neputând fi separat de spaţiu, iar dincolo de iluzia temporară a infinitului, există veşnicia fiecărui moment din trecutul sau viitorul nostru. În acest sens, moartea nu ar fi decât o limitare, cum, de exemplu, limta spaţială nu anulează spaţiul înconjurător.